România mea frumoasă

                                                   BUCHETUL DE FLORI
“Îmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin decât un perete. Apoi, când ni s-a explicat că şesurile sunt verzi şi dealurile galbene, că munţii sunt bruni şi apele albastre, că oraşul nostru este un punct roşu şi hotarele sunt liniile acelea punctate de jur împrejur, am descoperit geografia ca pe un joc minunat, cel mai frumos dintre toate.

Şi pentru ca jocul să fie şi mai frumos, şi mai captivant, învăţătoarea ne-a spus să privim harta cu atenţie şi să observăm că ţara noastră are forma unui buchet de flori. Un buchet de flori aşezat într-o vază: Marea Neagră.
Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară ţara cu verde-viu sunt frunzele florilor aşezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roşcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpaţi; sunt altele, flori de oraş, salbe de flori proaspete, răsădite şi crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp şi de lacuri, flori de viţă de vie şi flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare şi aşezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă ţară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori şi că trebuie să fim mândri de frumuseţea nemărginită a pământului nostru.
De câte ori îmi amintesc aceste vorbe – şi mi se întâmplă foarte des în călătoriile mele – mă întreb ce floare am mai cules din buchetul nepieritor. Poate să fie imaginea unui apus de soare printre munţii încărcaţi de zăpadă, când crestele primesc străluciri de diamant; poate să fie imaginea gălăgioasă a unui oraş tânăr, cu uzine şi vehicule nenumărate, cu oameni mulţi şi grăbiţi, cu vitrine luminoase şi turnuri înalte; poate să fie un şes întins, în miez de vară, cu grânele aurii, aşteptând somnoroase secerişul şi mişcându-şi mustăţile lungi în somn; poate să fie priveliştea albastră a Voroneţului sau cea fumurie a Castelului de la Bran. Oriunde m-aş duce, orice aş vedea, îmi vine în minte comparaţia învăţătoarei mele cu buchetul care stă de veacuri nesfârşite în vaza transparentă a mării, oferindu-ne tuturora mireasma şi frumuseţea.
Să privim buchetul şi numai când ultima floare şi ultima frunza le vom cunoaşte bine, vom putea spune că ne ştim destul de bine ţara, că o ştim pe de rost, ca pe o poezie.”
                                                                                                                                     Ana Blandiana

 

Aș vrea, dragii mei copii, să simțiți și voi bucurie, emoție, mândrie că suntem români, de fiecare dată când culegeți  ”flori nepieritoare” din buchetul țării, așa cum frumos spunea poeta Ana Blandiana. Și tare mi-ar plăcea să-i urmați îndemnul de a ne cunoaște bine patria, de a o învăța ”pe de rost, ca pe o poezie”!

Un fost elev al școlii noastre, olimpic la geografie, chiar poate spune că își cunoaște țara în acest mod. Pasiunea sa din copilărie a căpătat dimensiuni noi și, în ciuda profesiei solicitante de economist, continuă să  străbată plaiurile neasemuit de frumoase ale României, să le redescopere în fiecare anotimp și să împartă și celorlalți, prin fotografiile inedite pe care le realizează, bucuria peisajelor de vis care i se întind în față.

Iată adresa linkului care vă prezintă peisaje ce-ți taie respirația, locuri din România noastră cea frumoasă, fără pereche în lume:

https://www.flickr.com/photos/97067968@N04/

 

Postat în Elevi

Lasă un răspuns