Lumina primăverii

28 martie 2017

Primele zile de Scoală altfel

 

În primele două zile din săptămâna Școala altfel, elevii clasei a IV-a A au desfășurat, așa cum și-au propus, activități deosebite, la care au participat cu mare bucurie și entuziasm.

Primăvara a ținut cu noi și ne-a dăruit zile pline de lumină și căldură, cu dimineți puțin reci, dar cu miresme de flori și explozie de culoare.

Luni, 27 martie 2017, am vizitat două expoziții la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, Moda franceză în miniatură”-expoziţie  de păpuşi, precum și o expoziție de fluturi. Elevii și-au consolidat noțiuni dobândite la orele de științe ale naturii despre ciclul de viață al fluturilor, despre rezervații naturale, despre plante ocrotite de lege, plante unice din Parcul Natural Porțile de Fier, dar au aflat și foarte multe cunoștințe despre varietatea fluturilor, despre modul lor de hrănire și apărare, despre importanța lor în polenizare. Doamna muzeograf Matacă Sorina a fost un ghid excelent, pe toată durata vizionării expoziției, stârnind cuziozitatea elevilor și provocându-i cu întrebări.

Expoziția de păpuși a fost o adevărată încântare pentru ochișorii și suflețelele de copil, care și-ar fi dorit să aibă măcar una dintre păpușile elegante din vitrine. Cu ajutorul minunilor cu cap de porțelan și trup învelit în catifea, dantelării și voaluri, elevii au putut afla cum se îmbrăcau francezii, din vremuri îndepărtate până în secolul al XX-lea.

”Lumină și culoare” s-a intitulat vizita la Muzeul de Artă, unde elevii au admirat tablourile realizate în acuarelă de către o pictoriță din Hotin. Elevii și-au amintit cântecul ”Basarabie frumoasă” și l-au intonat în cinstea unirii acestui pământ românesc cu Patria Mamă.

”Sub semnul dragostei pentru lectură” a fost genericul vizitei la biblioteca   I.G.Bibicescu– centrul Pogany, unde Ștefăniță, Patricia, Cristiana, Robinio, Luminița, Cristi, Maria și Ștefi au prezentat colegilor cărțile lor de suflet, care i-au impresionat cel mai mult până acum. S-au recitat versuri de primăvară și s-au intonat cântece pe versuri eminesciene.

Plimbarea prin oraș a fost o bucurie caldă, senină și dulce, fiindcă elevii n-au simțit oboseala drumului destul de lung pe care l-au parcurs.

Marți, 28 martie 2017, alte activități frumoase s-au derulat, altfel de lecții, din care toți elevii au avut mult de câștigat. Activitate de ecologizare și înfrumuseţare a parcului şcolii s-a numit “Lumina primăverii”.  S-au strâns toate gunoaiele din curtea școlii, din parcul școlii și de lângă acesta, s-au plantat flori de părimăvară, mărgăritar și panseluțe. Pomișorii cu ramurile pline de flori parcă surâdeau veseli micilor ecologiști care, după efortul depus, s-au recreat prin jocurile cele mai îndrăgite.

Au fost două zile pline de lumină și vor urma altele, la fel de frumoase!

Mult succes, copiii mei dragi!

 

 

Postat în Articole, Elevi, Fara categorie

Lasă un răspuns